Horoscopul zilei de 22 august 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Astăzi se formează a doua Lună Plină în zodia Vărsător, moment cu iz karmic care poate aduce o a doua șansă să schimbăm ceva ce nu am reușit luna trecută, dar și să culegem roadele sau să încheiem o etapă de viață, în special care are legătură cu acțiuni demarate în luna februarie a acestui an.
Efectele pe care le produce Lună Plină din Vărsător se întind pe jumătate de an, dar mai puternic vor fi resimțite în următoarele două săptămânni și în special de nativii născuți în prima parte a zodiei Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, sau care au ascendent aici sau alte planete importante în astrograma natală aici. De asemenea, efectele lunației vor fi resimțite puternic și de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești, însă de cei născuți în primele trei zile ale zodiei.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec – 22 august 2021
Dragoste
A doua Lună Plină din Vărsător poate aduce nevoia de a te îndepărta de anumiți prieteni, de a rupe anumite conexiuni care nu te mai reprezintă, însă poate fi și un moment care va stabili clar dacă o relație se încadrează la prietenie sau la iubire.
Carieră și bani
Tot lunația poate aduce schimbări în proiectele tale profesionale și poți culege niște roade ale unor activități de grup, dar poți vedea și ceea ce trebuie să faci pentru a duce la succes un proiect, pentru a câștiga popularitate în online, de exemplu.
Sănătate
Starea de spirit nu este chiar cea mai bună și ar trebui să cauți cu dinadinsul să fii fericit, să cauți pretexte de bucurie pe parcursul zilei de astăzi.
Horoscop zilnic Taur – 22 august 2021
Dragoste
Sunt posibile tensiuni cu familia și astăzi ar fi de preferat să eviți dialogurile importante. Pot apărea schimbări în relațiile cu cei dragi sau care vizează locuința.
Carieră și bani
A doua Lună Plină din Vărsător se petrece în sectorul carierei și poate aduce ocazia culegerii unor roade profesionale, dar poate fi vorba și de o schimbare de funcție, de statut sau chiar o schimbare radicală de direcție profesională.
Sănătate
Este o zi destul de stresantă pentru tine și s-ar putea să nu găsești prea ușor echilibrul între viața personală și cea profesională și asta să te agite și mai mult.
Horoscop zilnic Gemeni – 22 august 2021
Dragoste
Poți simți nevoia de a face unele schimbări de viziune și nu este exclus să ai parte de situații, evenimente care să conducă la noi convingeri de viață, să lași în spate unele credințe avute pentru a face progrese.
Carieră și bani
Poți primi vești din străinătate sau legate de un curs. Poți culege roadele unor relații cu străinătatea sau poți obține o diplomă care să te ajută să faci progrese profesionale. Atenție la iluzii pe care ți le faci în legătură cu o sumă de bani.
Sănătate
Mai multă atenție la călătorii. Pot apărea situații neprevăzute care să-ți provoace disconfort. De asemenea, și la acte ai grijă mai mult.
Horoscop zilnic Rac – 22 august 2021
Dragoste
A doua Lună Plină din Vărsător te poate ajuta să vezi care sunt minusurile în relația intimă și ce să faci pentru a le depăși, însă ține cont că sunt posibile tensiuni care au legătură cu banii sau bugetul comune. Unii nativi pot afla secrete care să schimbe o situație relațională.
Carieră și bani
Este posibil să apară situații neprevăzute legate de un context financiar care vizează banii altora sau bani și bunuri materiale pe care le aștepți de la alții. Unii nativi pot culege roadele unor investiții, pot obține un credit.
Sănătate
Profită de șansa pe care Luna Plină din Vărsător ți-o aduce din nou și debarasează-te de frici, angoase și vicii. Este un moment bun să renunți la unele obiceiuri care-ți dăunează. Ai grijă la neîncrederi și suspiciuni care pot aduce o stare emoțională mai vulnerabilă.
Horoscop zilnic Leu – 22 august 2021
Dragoste
A doua Lună Plină din Vărsător se petrece chiar în sectorul relațiilor tale și poate veni cu momente de conștientizare care te ajută să vezi minusurile partenerului, să vezi ce anume nu funcționează în viața de cuplu și nu sunt excluse situațiile neprevăzute. Nu este exclus ca unele relații, mai ales în care partenerii nu-și respectă libertățile, să se încheie.
Carieră și bani
Și relațiile profesionale pot fi afectate și unii nativi pot încheia colaborări care nu-i mai avantajează și pot păstra alături doar acei oameni alături de care pot face progrese.
Sănătate
S-ar putea să fii mai agitat astăzi, mai neliniștit și să te temi pentru prezentul și viitorul tău. Nu lăsa fricile să-ți influențeze starea de spirit sau să te determine să iei deciziile.
Horoscop zilnic Fecioară – 22 august 2021
Dragoste
Poți fi nemulțumit de anumite anturaje și nu sunt deloc excluse tensiunile în grupul de prieteni și poți simți dintr-o dată nevoia de a te îndepărta de cei cu care nu mai rezonezi la nivel de principii.
Carieră și bani
A doua Lună Plină din Vărsător îți aduce din nou șansa de a face schimbări la locul de muncă, schimbări de program, de sarcini, poate chiar de job în sine. Unii nativi le pot face voit, în timp ce alții vor fi forțați de un context profesional sau personal.
Sănătate
Lunația are impact major asupra sănătății tale așa că fii atent la orice simptom pe care-l ai. Nu te suprasolicita, nu munci în exces și încearcă să te odihnești corespunzător. Azi poți fi mult mai agitat și o plimbare în natură te poate relaxa.
Horoscop zilnic Balanță – 22 august 2021
Dragoste
A doua Lună Plină din Vărsător se petrece în sectorul iubirii și te poate ajuta să conștientizezi ce anume nu funcționează în relația cu persoana iubită sau cu copiii. Ține cont că nu este exclus ca unele relații fără strictură solidă să se încheie acum. Pe de altă parte, sunt nativi care-și iau inima-n dinți și își recunosc sentimentele pentru o persoană.
Carieră și bani
Tot lunația te poate ajuta să vezi ce anume te reține să te exprimi artistic, care sunt minusurile unui proiect creativ în care ești implicat.
Sănătate
Încearcă să eviți astăzi stările afective posomorâte. Dedică-te unui hobby, unor activități în doi sau cu copiii.
Horoscop zilnic Scorpion – 22 august 2021
Dragoste
A doua Lună Plină din Vărsător poate aduce tesiuni în familie, schimbări în relația cu părinții sau legate de o casă, de aceea nu este exclus ca unii nativi să se mute, să-și schimbe domiciliul.
Carieră și bani
Va fi mai greu să restabilești un echilibru între viața personală și cea profesională și s-ar putea ca și astăzi, deși este weekend, să ai parte de divergențe cu superiorii sau să nu te poți ocupa de tine din cauza unui context profesional.
Sănătate
Starea emoțională este vulnerabilă și poți reactualiza unele temeri, unele traume din copilărie sau chiar amintiri dureroase legate de trecutul tău. Profită de energia lunației pentru a discuta cu cei dragi ce te apasă.
Horoscop zilnic Săgetător – 22 august 2021
Dragoste
Profită de cea de-a doua Lună Plină din Vărsător pentru a-ți recunoaște sentimentele, pentru a spune un adevăr și pentru a schimba o perspectivă sentimentală, intimă pe care o ai.
Carieră și bani
A doua Lună Plină din Vărsător te susține să-ți schimbi niște decizii luate. Posibil să vină vești și informații neașteptate, să ai parte de dialoguri care să te facă se-ți schimbi multe viziuni de viitor.
Sănătate
Sub influența Lunii Pline din zodia Vărsător ai mai multă grijă la deplasări, însă nu te închide în casp, ci ieși la plimbare, întâlnește-te cu oamenii dragi și fă o vizită unor rude pe care nu le-ai mai văzut de multă vreme.
Horoscop zilnic Capricorn – 22 august 2021
Dragoste
În cuplu apar tensiuni ca urmare a bugetului comun sau ca urmare a unor gelozii, infidelități și secrete care ies la suprafață. Unii nativi pot face schimbări importante în legătură cu o relație intimă.
Carieră și bani
A doua Lună Plină din Vărsător se petrece în sectorul tău financiar și te poate stimula să iei niște decizii legate de bani, de salariu pe care ai evitat să le iei până acum. Poți culege roadele unui proiect, roade în urma unui talent monetizat.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate, însă nu te lăsa copleșit de temeri, angoase sau neîncrederi, fie în propria ta persoană, fie în alții.
Horoscop zilnic Vărsător – 22 august 2021
Dragoste
Luna Plină se petrece chiar în zodia ta și poate aduce o mare nevoie de schimbări în viața personală, dar și în relațiile tale. S-ar putea ca acum să vezi foarte clar situații ce țin de viața de cuplu pe care ai tot evitat să le vezi și asta să te determine să iei decizii radicale. Unii nativi pot încheia o relație, în timp ce alții o pot consolida.
Carieră și bani
Tot lunația îți poate aduce revelații vizavi de colaboratori, de proiecte în care ești implicat și nu este exclus să închei contracte care nu te mai reprezintă și să vrei să te îndepărtezi de persoane care te țin pe loc.
Sănătate
Este normal să fii mai agitat acum, chiar să ai insomnii și nu este exclus să treci prin stări oscilante și schimbări bruște de atitudine. Emoțional, te poți simți destul de vulnerabil.
Horoscop zilnic Pești – 22 august 2021
Dragoste
Profită de cea de-a doua Lună Plină din Vărsător pentru a lăsa trecutul în spate, pentru a te debarasa de anumite amintiri, răni emoționale, trăiri din trecut care încă te apasă. Este un moment karmic care-ți cere să închei o relație toxică cu trecutul.
Carieră și bani
A doua Lună Plină din Vărsător te poate stimula să faci niște schimbări la locul de muncă, posibil legate de modul în care-ți desfășori sarcinile sau chiar de program.
Sănătate
Această Lună Plină din Vărsător îți oferă a doua șansă pentru a-ți schimba stilul de viață, pentru a-ți îmbunătăți stărea de sănătate și a aduce acele schimbări necesare în rutina zilnică care să-ți ofere mai multă liniște emoțională și mentală.